Horoscop Rac azi - Horoscop Zilnic Rac - Horoscopul Zilei

Caracteristici zodia Rac (22 iunie-23 iulie)

Zodia Rac are drept simbol un crustaceu de mare, crabul. Asemeni crabului care-şi poartă casa în spate, nativul Rac îi vine greu să se despartă de casă. Racii îşi iubesc casele iar printre valorile acestui semn emoţional se numără şi familia, mama, alimentaţia. Casa le oferă cochilia de protecţie, locul unde se pot retrage atunci când se simt copleşiţi de duritatea şi asprimea vieţii.

Tradiţional şi patriot până în măduva oaselor, Racul preţuieşte trecutul, are obiceiul să colecţioneze şi să recondiţioneze tot felul de lucruri. Mulţi Raci probabil deţin un album cu fotografii de familie sau diverse suveniruri.

Racul este guvernat de Lună şi, prin urmare, este semnul emoţiilor. Asemeni mareelor oceanului, acest semn trece uşor de la o stare la alta sub influenţa emoţiilor pe care le resimte. De-a lungul vieţii Racul caută încontinuu securitatea emoţională. Asemeni crabului care atunci când prinde ceva în cleşti nu mai vrea să-i dea drumul, nativul acestui semn se agaţă de persoanele din viaţa lui. Racii sunt emotivi, protectivi şi afectuoşi şi răspund vieţii prin ceea ce simt. "Eu simt", spune Racul!
  • Cuvinte cheie zodia Rac: sensibil, emotiv, ataşat de trecut, capricios, matern, intuitiv, receptiv, impresionabil, tenace, protectiv, grijuliu, familist, matern
  •  Zodia Rac guvernează: plămânii
  • Verbul zodiei Rac: Eu simt
  • Dualitate: semn feminin (yin)
  • Element: semn de apă
  • Zodie cardinală
  • Planeta guvernatoare: Luna
  • Zodia opusă: Capricorn
  • Casa astrologică: Casa a 4-a (Casa Casei)
  • Zodiile cele mai compatibile cu zodia Rac: Taur, Fecioară, Scorpion, Peşti
  • Zodiile incompatibile pentru Rac: Berbec şi Balanţa.
  • Persoane faimoase născute în zodia Rac: Sylvester Stallone, Harrison Ford, Tom Cruise, Will Ferrell, Lindsay Lohan, Kathy Bates, Phyllis Diller, Dalai Lama XIV, Princess Diana, Henry David Thoreau

Cauta pe www.DexOnline.Net definitia oricarui termen astrologic pe care nu-l intelegi.

Horoscopul anului 2016 pentru fiecare zodie

simbolul zodiei berbec
Horoscop 2016 Berbec
simbolul zodiei taur
Horoscop 2016 Taur
simbolul zodiei gemeni
Horoscop 2016 Gemeni
simbolul zodiei rac
Horoscop 2016 Rac
simbolul zodiei leu
Horoscop 2016 Leu
simbolul zodiei fecioara
Horoscop 2016 Fecioara
simbolul zodiei balanta
Horoscop 2016 Balanta
simbolul zodiei scorpion
Horoscop 2016 Scorpion
simbolul zodiei sagetator
Horoscop 2016 Sagetator
simbolul zodiei capricorn
Horoscop 2016 Capricorn
simbolul zodiei varsator
Horoscop 2016 Varsator
simbolul zodiei pesti
Horoscop 2016 Pesti