Horoscop Pesti Ianuarie 2016

O luna un pic stranie pentru voi, foarte multe planete se afla in zona relatiilor sociale si asta poate vorbi de evenimente la care participati inca de la inceput de an si la care e bine sa fiti prezenti pentru ca, in felul acesta, puteti intari unele legaturi, dar si sa patrundeti in alte cercuri unde sunteti destul de bine primiti, dar si testati in acelasi timp. Si aceste cercuri va sunt favorabile, mai ales pentru un nor de relatii benefice pe care-l puteti crea chiar de la inceputul acestui an, iar din aceste relatii sa se recruteze oamenii de sprijin pentru voi mai tarziu. 

Un aspect interesant este retrogradarea lui Marte in zona relatiilor si legaturilor publice intre 23 Ianuarie si 14 Aprilie, ce va invata la o alta politica relationala, mai putin vehementa, mai putin insistenta, mai putin violenta. Daca Octombrie, Noiembrie si chiar Decembrie ale anului 2015 v-au indemnat sa fiti autoritari, fermi sau sa ripostati la ceea ce ati considerat a fi atacuri, de data aceasta, intrarea lui Marte in retrogradare pana pe 14 Aprilie va invita sa fti mai supli, mai adaptabili, mai discreti, invizibili de multe ori si in relatii importante cu oameni care va domina, va controleaza sau de care aveti voi nevoie sa stiti sa fiti in aceste relatii extrem de adaptabili. Asta nu inseamna sa va calcati pe suflet sau sa va manipulati constiinta. 

Totusi Marte vorbeste si de transparenta si de a fi sinceri cu voi insiva, insa puteti sa fiti si sinceri si transparenti intr-un mod mai delicat. Aceasta ar fi marea lectie: sa va urmati interesele, pastrand legaturile utile si importante pentru voi, nerupand acele colaborari care se dovedesc a fi in continuare fructuoase, dar si fara sa faceti compromisuri dureroase. 

Un alt aspect favorabil este intrarea lui Venus in zodia voastra intre 14 Ianuarie si 8 Februarie, ce va sprijina relatiile diplomatice si va ajuta sa scoateti la lumina tot ceea ce fiinta voastra are mai delicat, mai prietenos, mai luminos, mai deschis, mai cald, mai uman, iar ceilalti vor simti lucrul acestsa si vor actiona in consecinta. Venus in zodia voastra pana pe 8 Febnruarie va ajuta sa nu va mai temeti atat de mult in relatiile personale, ca sunteti neintelesi sau folositi, sa aveti mai multa incredere, sa va deschideti mai mult inima, sa acceptati unele pierderi mai senini si, in felul acesta, sa va conectati la sufletul vostru mai mult si prin filtrul sufletului sa percepeti relatiile si evenimentele, dand un raspuns conform cu perceptiile sufletului. 

Cauta pe www.DexOnline.Net definitia oricarui termen astrologic pe care nu-l intelegi.

Horoscopul anului 2016 pentru fiecare zodie

simbolul zodiei berbec
Horoscop 2016 Berbec
simbolul zodiei taur
Horoscop 2016 Taur
simbolul zodiei gemeni
Horoscop 2016 Gemeni
simbolul zodiei rac
Horoscop 2016 Rac
simbolul zodiei leu
Horoscop 2016 Leu
simbolul zodiei fecioara
Horoscop 2016 Fecioara
simbolul zodiei balanta
Horoscop 2016 Balanta
simbolul zodiei scorpion
Horoscop 2016 Scorpion
simbolul zodiei sagetator
Horoscop 2016 Sagetator
simbolul zodiei capricorn
Horoscop 2016 Capricorn
simbolul zodiei varsator
Horoscop 2016 Varsator
simbolul zodiei pesti
Horoscop 2016 Pesti