Anul Personal 8

Anul Personal 8 - Un an al ambiţiilor şi al dorinţei de putere

În numerologie Anul Personal 8 are următoarele semnificaţii: un an al afacerilor, al nevoii de a obţine siguranţa financiară. Un an care necesită autodisciplină şi autocontrol.

Anul Personal 8 numerologie
Caracteristici de ansamblu

Pe tot parcursul anului traversat de vibraţia 8, viaţa materială se află pe primul plan. Nativul culege ce a semănat începând din anul personal 1. Devine energic, îndrăzneţ şi curajos; potenţialul său de activitate depăşeşte uneori obiectivele propuse, iar principala sa virtute este iniţiativa. Pe scurt, totul este centrat pe achiziţionarea de bunuri materiale. Este o perioadă de angajări şi împliniri.

Tendinţe

Este un an bun, în care vă vor fi recompensate eforturile trecute. Dacă meritaţi acest lucru, veţi cunoaşte o îmbunătăţire a condiţiilor materiale: creşterea salariului, a gratificaţiei şi a lichidării, a veniturilor din afaceri deosebite, din moştenire sau loterie. Progresul, puterea, banii, succesul vor constitui recolta unei însămânţări care a durat 7 ani. Împărţiţi succesul dvs cu ceilalţi.

În plan moral, dacă aţi respectat regulile simple ale comportamentului uman, veţi avea o conştiinţă liniştită, pregătită să aştepte să primească neaşteptate recompense spirituale. În caz contrar, prin legea compensării, pot surveni mari probleme şi rupturi. Dacă însă recolta dvs. nu este bună, pot interveni probleme financiare arzătoare, care se vor rezolva numai apelând la intuiţia şi experienţa dvs. Este o perioadă favorabilă impulsionării ambiţiilor şi preocupărilor materiale, investirii banilor în afaceri solide.

E posibil să primiţi o funcţie de răspundere. Dacă poziţia dvs nu este deodată îmbunătăţită, acesta este momentul să vă cereţi drepturile, să vă evidenţiaţi dacă veţi considera că sunteţi pe nedrept subestimat. Veţi fi ascultat: deoarece acum curente puternice acţionează în favoarea dvs., puteţi conta pe sprijinul persoanelor influente.

Vârstnicii îşi vor face simţită prezenţa în viaţa dvs. Vă puteţi vedea amestecat în problemele lor de sănătate; uneori va trebuii să-i adăpostiţi în casa dvs, să cheltuiţi bani numai din vina lor, pe de altă parte însă, pot fi ei cei care să vă dea un ajutor preţios sau un sfat.

Folosiţi-vă de puterea şi magnetismul dvs., din aceste momente, pentru a stabili contacte care pot fi de mare importanţă pentru viitorul dvs. Va fi o etapă activă, dar în interiorul dvs. se risipeşte o nelinişte, o dorinţă de schimbare care poate duce la descurajare şi tulburări. Fiţi atent la izbucnirile care pot să vă frîneze mersul înainte.

Dragoste

În timpul  Anul Personal 8 este important ca subiectul să se comporte faţă de partenerul său cu tact şi diplomaţie. Este de dorit să vă păstraţi echilibrul, întrucât numărul 8 este o vibraţie care favorizează divorţul.


Sănătate

Punct slab: oasele. Risc de răni, fracturi, operaţii. Spitalizare.

Profesie

Anul traversat de vibraţia 8 predispune nativul la a vedea lucrurile într-un mod optimist. Promovare şi creşteri salariale. Pentru cei ambiţioşi, prestigiu social asigurat. Perioadă propice pentru a deveni proprietarul unui magazin. Creşterea veniturilor. Numeroase contacte importante în domeniul profesional.



Cauta pe www.DexOnline.Net definitia oricarui termen astrologic pe care nu-l intelegi.

Horoscopul anului 2016 pentru fiecare zodie

simbolul zodiei berbec
Horoscop 2016 Berbec
simbolul zodiei taur
Horoscop 2016 Taur
simbolul zodiei gemeni
Horoscop 2016 Gemeni
simbolul zodiei rac
Horoscop 2016 Rac
simbolul zodiei leu
Horoscop 2016 Leu
simbolul zodiei fecioara
Horoscop 2016 Fecioara
simbolul zodiei balanta
Horoscop 2016 Balanta
simbolul zodiei scorpion
Horoscop 2016 Scorpion
simbolul zodiei sagetator
Horoscop 2016 Sagetator
simbolul zodiei capricorn
Horoscop 2016 Capricorn
simbolul zodiei varsator
Horoscop 2016 Varsator
simbolul zodiei pesti
Horoscop 2016 Pesti